Gurau Milian
Lucrarea se adreseaza studentilor biologi, fiind tratate atat organismele vegetale inferioare cat si cele superioare. In functie de exemplele analizate s-a urmarit sa se faca descrierea plantei, sa i se prezinte orientativ conditiile de mediu in care se dezvolta, principalii compusi biochimici cunoscuti si utilizarile.La sfarsitul acestei lucrari sunt date notiuni de baza pentru intocmirea si pastrarea unui ierbar in conditii corespunzatoare.

Din totdeauna plantele au constituit atât pentru
oameni cât şi pentru animale sursă de hrană, adăpost,
remedii, etc. La sfârşitul mileniului al II-lea, din
aproximativ 250.000 specii cormofite şi 170.000 specii
talofite doar 23.000 specii aveau utilizări bine
cunoscute. Mai puţin de 30 specii asigură peste 90% din
hrana vegetală a omenirii. În prezent se cunosc compuşi
biochimici la aproximativ 12% din speciile de cormofite
(peste 10.000 compuşi). De exemplu menta care este o
plantă larg utilizată în medicină, industria bomboanelor,
prepararea pastelor de dinţi, etc. i se cunosc peste 80 de
substanţe dar au mai rămas unele care nu se cunosc.
România deţine 1/3 din flora vasculară a
Europei, are 26,5% din suprafaţa acoperită de păduri
(300 specii de arbori, arbuşti şi subarbuşti), 19%
ocupată de pajişti (600 specii de angiosperme frecvente
din care 400 specii sunt specifice pajiştilor şi 200 specii
sunt buruieni). Suprafaţa arabilă ocupă 40%, podgoriile
şi livezile 3% dar pe ele se cultivă aproximativ 100
specii cu aproximativ 500-600 soiuri.
Flora medicinală spontană are aproximativ 700
specii din care 300 specii se folosesc încă empiric sau
nu sunt cunoscute suficient. Sunt aproximativ 200 specii
de plante colorante, tanante şi rezinifere. 90% din
angiospermele României sunt entomofile din care 80%
sunt vizitate şi de albine dar din acestea bune melifere
sunt doar 300 specii. De-a lungul timpului s-au adus
foarte multe specii decorative şi s-au introdus unele
specii medicinale. În prezent se percepe o orientare
puternică spre natură şi cunoaşterea acesteia iar din acest
punct de vedere utilizările se vor diversifica.
Acest material, care se doreşte a fi atât informativ
cât şi formativ, poate fi înţeles mai uşor dacă se respectă o
fişă de lucru. Mai întâi se face descrierea ordonată a
speciei, se începe de la rădăcină se termină cu fructul şi
sămânţa având ca scop fixarea unui caracter cheie. După
aceasta se descriu condiţiile de mediu, se indică
răspândirea, se scot în evidenţă compuşii biochimici şi în
final se indică tipul de utilizări.
Botanica sistematică este o disciplină care
sintetizează date (Constance, 1964), în ultimii 50 de ani sa
dezvoltat într-un context foarte larg, a reunit toate
sistemele de clasificare, după 1990 în USA a devenit la
modă sistematica moleculară, în prezent are ca ţel major
reconstrucţia filogeniei grupelor de plante (Stevens, P.,
2000). Întotdeauna sistematica a jucat un rol central în
istoria biologiei. Relaţiile dintre organisme şi sistemele de
clasificare au constituit o disciplină a biologiei timpurii
(Mishler B., 2000).
În interpretări filogenetice şi taxonomice se evită ca
datele moleculare să fie prioritare celor morfologice.
Reconstituirea relaţiilor filogenetice este importantă pentru
realizarea unei clasificări practice şi pentru înţelegerea
evenimentelor majore ale evoluţiei cum sunt: originile
pluricelularităţii, diversificarea strategiilor din istoria vieţii,
endosimbioza, cucerirea uscatului, etc. Aceasta a prezentat
importanţă pentru filogenişti deoarece plantele nu se găsesc
natural în sens cladistic. În viitor se va merge pe sisteme de
clasificare filogenetice.
Lucrarea se adresează studenţilor biologi, sunt
tratate atât organismele vegetale inferioare cât şi cele
superioare. În funcţie de exemplele analizate s-a urmărit să
se facă descrierea plantei, să i se prezinte orientativ
condiţiile de mediu în care se dezvoltă, principalii
compuşi biochimici cunoscuţi şi utilizările. Noţiunile de
filogenie sunt prezentate la sfârşitul filum-urilor
(încrengăturilor) fără a se intra în detalii deoarece acest
subiect şi în prezent constituie obiectul de studiu al
filogeografiei. La sfârşitul acestei lucrări sunt date noţiuni
de bază pentru întocmirea şi păstrarea unui ierbar în
condiţii corespunzătoare. Trebuie remarcat faptul că în
ultimul deceniu, în România s-au diversificat studiile de
fitoterapie iar obţinerea de rezultate pe această cale nu este
posibilă fără o cunoaştere completă a biologiei şi ecologiei
speciilor de interes medicinal.
Această lucrare surprinde prin clasificare, am
comparat sistemele dinaintea anului 1990 cu sistemele de
clasificare din 2000, 2003, 2004, 2005 şi am optat pentru
ultimele sisteme deoarece acestea sintetizează un volum
mai mare de informaţii (sunt citate frecvent referiri la
studiile moleculare care vin în completarea acelora de
morfologie).
Dacă prezentarea filogenetică a taxonilor de ordin
superior (ordine, subclse, clase şi filum-uri) este abstractă,
trebuie să ţinem cont că speciile sunt reale iar descrierea lor
rămâne nemodificată.
Noţiunile despre evoluţia plantelor, valoarea
conservativă şi utilizările sunt minime deoarece aceste
subiecte pot fi dezvoltate ca discipline separate care
acumulează permanent cantităţi mari de informaţii.
În ce priveşte utilizările unor specii prezentate în
acestă lucrare m-am bazat atât pe studiul persoanl al
acestora cât şi pe lucrările unor autori recunoscuţi.
Pentru elaborarea acestui text mi-au fost utile
câteva lucrări oferite de cercet. pr. I. dr. I. Cărăuş, prof.
univ. dr. Neculai Barabaş, şef de lucrări dr. Ciprian Mânzu,
cercet. pr. I. dr. Gheorghe Coldea, cercet. pr. II dr. Mihai
Puşcaş şi prof. dr. Toader Chifu. Cu această ocazie le aduc
sincere mulţumiri.
Figurile sunt scanate din: Flora României,
Algologie, cursuri de botanică sistematică, Abbayes H. şi
Chaudefaud M., Beelli Ettore, Bourelly, Gorlenko,
Rothmales W., ş.a.
Lector univ. dr. Milian Gurău